Orase si anotimpuri

           Fiecare oraş are un anotimp al lui, un anotimp în care înfloreşte, în care străluceste, în care se lasă descoperit mai mult decât în alte anotimpuri, sau în care dimpotrivă devine misterios şi sobru. Am încercat de fiecare dată să vizitez un oras în funcţie de anotimpul care mi se părea că-l reprezintă…

           Viena îmi inspiră...iarnă, cu miros de capucino vienez şi scortişoară, cu un sacher torte in faţă într-o cafenea semi luminată, iar pe geam fulgi mari de zapadă căzând peste Stephans Platz.  Am vizitat Viena iarna, printre fulgi de zapada si lumini de artificii şi da, Viena prinde viaţă  în anotimpul îngheţat…Viena valsează printre fulgi de zapada şi te invită  sa-i fii partener  într-o calatorie în timp în saloanele de la Schonbrunn sau Hofburg.

 Amsterdamul am ales să-l vizitez în anotimpul laleleor şi într-adevăr Amsterdamul miroase a primavară (si a iarba:-) ).  Lumina soarelui nu pică nicicând mai bine peste canalele ce împanzesc oraşul,  iar apusurile blînde colorează casele şi le oglindeşte în canale creând un tablou perfect. Perfecte au fost şi zilele petrecute de mine aici, cu soare, cu lalele, cu dimineţi luminoase în care am străbatut canalele în lung şi-n lat şi seri răcoroase petrecute  fie pe străduţele atat de agitate, fie într-un retaurant cu specific indonezian, sau de ce nu într-un cofee shop…

           Bruge-ul l-am vizitat, deloc întâmplător tot primavara, eu îl numesc un Amsterdam mai mic şi mai cuminte, iar verdele viu si lalelele din Grote Markt… nu fac decât să-i accentueze frumuseţea.

            Vara… cu-ale ei zile lungi şi însorite, ştiu, vara miroase a mare, a nisip în păr şi-a orăşele însorite, vara e dincolo de toate Balcic,  Balcicul verilor mele de copil îndrăgostit ce stătea cu nasul în cărţi şi visa la orăşelul pictorilor şi-al Reginei Maria.  L-am regăsit peste ani, la fel de îndrăgostită şi-am rezonat cu orăşelul ăsta mic într-un fel aparte… acolo într-un colţ al sufletului meu Balcicul înseamnă vară, iar vară înseamnă Balcic şi mi-aş dori ca indiferent de ‘anotimpurile’  vieţii mele, să mă pot regăsi mereu,  aceeaşi, cu o carte în faţă pe micuţa plajă din faţa castelului…

        Dar vara e vacanţa mare iar pentru mine vara nu înseamnă doar mare şi plajă, vara e anotimpul drumurilor lungi, spre oraşe pline de istorie şi frumos… zilele lungi sunt o binecuvântare pentru orice turist, zilele lungi de vară îti permit să te relaxezi, să leneveşti pe o terasă la umbră, dar mai ales să vizitezi…

           Praga şi Florenţa nu au un anotimp al lor, oraşele astea două primesc anotimpurile şi le lasă să treacă peste ele neschimbate. Domul, Palazo Vechio, Tyn-ul si Sf. Vitus strălucesc în lumina oricărui anotimp. Ceasul astronomic de pe frumoasa primărie din centrul Pragăi măsoară timpuri şi anotimpuri de secole, iar David al lui Michelangelo stă-n Piazza della Signoria indiferent de anotimp…dezbrăcat:-)).  Arno si Vltava au numărat poate toate anotimpurile, le-au ascultat poate toate povestile şi le spun azi turiştilor care într-o clipă de răgaz se opresc pe Ponte Vechio sau pe Podul Carol sa le-asculte.

            Eu le-am vizitat pe amândouă vara şi-n zile pline de lumină si soare am străbătut la pas străduţe pavate cu istorii frumoase.  Le-aş vizita în fiecare anotimp şi nu cred că ar fi prea multe minusuri…mi-ar lipsi poate cea mai bună îngheţată din lume, cumpărată de la Vivoli, probabil cea mai bună gelaterie din lume şi mi-ar lipsi picnicurile din Kampa, pe un covor de un verde perfect.

         Toamna este pentru mine anotimpul regăsiri  şi-mi aminteşte de Dresda, oraşul renăscut din cenuşă, care dupa ce a fost bombardat si devastat in 1945  s-a ridicat din propria cenuşă şi cel mai important şi-a regăsit spiritul.  Nu-mi venea să cred că splendoarea de oras ce mi se deschidea in faţa ochilor, fusese cândva cenuşă… Frauenkirche, simbol al renaşterii Dresdei, strajuieşte piaţa centrală ca marturie a ororilor războiului dar şi ca simbol al unui oraş puternic.  Dresda m-a primit cu o ploaie rece de toamna, prea rece pentru un inceput de septembrie…dar tot Dresda m-a facut să-mi regăsesc repede dorinţa de-a o vizita.  Dresda am vazut-o de sub o umbrela, fiindca ploaia s-a incapaţânat să cadă în toate cele trei zile, cat am stat acolo, Dresda am vazut-o de pe terase autentic germane, eu infofolită într-o pătură, mereu cu un capucino cald in faţă, ea acoperită de nori cenuşii, mereu mândră şi sobră. I se mai spune Florenţa de pe Elba, eu nu reusesc însă să le asociez deloc, cert este că Dresda este cea mai frumoasă formă de baroc, vazută de mine până acum.

          Dresda, are cateva imagini perfecte, Hofkirche, Frauenchirche, Debarcaderul de la Pirna, câteva clădiri cu o arhitectură perfectă, la care dacă adaugi o atmosferă de toamnă târzie şi-ti cumperi şi-o umbrelă… devine cu uşurinţa una din amintirile de toamnă preferate.

Florenta

turdelume

           Odata ajuns la Florenta orice turist se simte artist, fiindca aici orice imagine surprinsa de obiectivul aparatului de fotografiat devine o mica opera de arta. De Florenta te indragostesti la prima vedere, arta si istorie la tot pasul, pentru cunoscatori, romantism cat cuprinde pentru indragostiti, restaurante cu meniuri imbietoare pentru gurmanzi, magazine luxoase pentru pretentiosi.

La fiecare pas un palazzo cu arhitectura uimitoare te asteapta sa-i afli povestea, e suficient sa te lasi purtat in voie pe stradutele pavate cu istorie ca sa descoperi intreg orasul. Nu ai nevoie de harta fiindca fiecare straduta te imbie sa o vizitezi si fiecare coltisor iti rasfata privirea cu o noua descoperire.

Te fascinează Domul, cu a lui enigmatica cupola , si merita urcata fiecare din cele 500 de trepte, pentru privelistea pe care o ai odata ajuns pe acoperisul Florentei. Te incanta Piazza della Signoria cu al ei Palazzo Vechio pazit…

Vezi articolul original 324 de cuvinte mai mult

Top 10 orășele fantastice, dar mai puțin cunoscute

          Nu pot sta prea mult într-un loc, poate decât acasă…când plec în vacanță însă, îmi place să caut, să găsesc, să descopăr…nu-mi place să mă opresc prea mult timp într-un loc, convinsă fiind că, în apropierea lui, mă așteaptă cu siguranță altceva la fel de frumos. Și-mi plac surprizele, tocmai de-asta nu mă opresc niciodata din căutare. Drumurile mele au fost pline de surprize întotdeauna plăcute. Nu doar locurile despre care s-au scris pagini întregi sunt frumoase, nu doar orașele din topurile revistelor cu coperți lucioase merită vizitate.  Am vizitat câteva orașe din top 10, oricare top 10 Europa, mi-am facut topul meu mai apoi, în care Parisul e la coadă, dar totuși în top, iar Florența e fruntașă din toate punctele de vedere… Fiecare vede lumea cu proprii ochi, ai mei așa au vrut să vadă…

            Nu-mi plac topurile, au o marjă de eroare prea mare…Cu toate astea, azi m-am hotărât să fac un top, care să includă 10 orășele care m-au surprins, de la care nu aveam așteptări, despre care nu citisem în topuri, dar pe care totuși le-am vizitat… Nu contează ordinea, locul 1, poate fi la fel de bine locul 2, oricum le-aș amesteca, rămân surprinzătoare și dragi….

  1. Hallsttat, orășelul cu case înghesuite din Salzkammergut, o fâșie colorată de pământ, între apă și munte,  am mai scris despre el aici și-o să o mai fac, fiindcă locul ăsta chiar merită văzut. Imaginea perfectă pentru o carte poștală…

2.Wroclaw, orașul cu pitici din Polonia, a fost poate cea mai mare surpriză, încă nu înțeleg de ce-i lipsesc turiștii, fiindcă orașului ăstuia îi lipsește un singur lucru… viața din el. Nu-mi imaginam să descopăr într-o după-amiază de august un oraș atât de frumos și atât de pustiu…părea că singurii care populează Wroclawul în vara vizitei mele erau piticii de metal, ascunși strategic prin toate colțurile centrului vechi! Wroclaw nu este chiar un orăsel, este al patrulea ca mărime din Polonia și are un centru istoric destul de mare. Orașul s-a dezvoltat pe malurile raului Odra, unde clădiri frumoase se înalță una langa alta. Dacă iei orașul la pas, din piață în piață, care mai de care împodobită de case frumoase ajungi în piața centrală unde se înalță cladirea primăriei. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai frumoase exemple de gotic din Europa, are o fațadă uluitoare, decorată cu sculpturi, arcade și turnulețe. Un ceas astrologic din sec XVI măsoară timpul, tic-tac, tic-tac, deși pare că timpul s-a scurs fără să lase urme peste acest oraș.

3. Ghent, orașelul are un vecin mult mai celebru, Bruge-ul, dar asta nu-i umbrește din frumusețe. Odată ajuns în centrul orașului Ghent, te intrebi dacă nu te-ai întors în timp, în vremuri cu conți și ducese.

4. Parga este pentru mine „o altfel de Grecia”, seamănă cu un orașel italienesc, doar că este locuit de greci, iar asta poate fi un plus. Găsiți mai multe despre Parga aici.

5. Sorento. Cocoțat pe stâncile costierei Amalfitane, este un oraș cu adevărat însorit. Un colț de liniște și răcoare, cu parfum discret de lămâie, te imbie să te oprești la un limoncello sau să admiri marea, înainte de a-ți continua drumul spre coloratul Positano, sau atât de romanticul Amalfi.

6. Nessebar, orășelul bulgăresc aflat în patrimoniul UNESCO, cu case în care piatra se îmbrățișează perfect cu lemnul și străduțele se continuă cu marea. Alături de Balcic, Nessebar-ul mi-a colorat atâtea weekend-uri de vară, drept urmare am mai scris despre el aici https://turdelume.wordpress.com/tag/nessebar/

7.Kosice, o alta surpriză pentru mine. A fost Capitala Europeană a Culturii în 2013, anul în care l-am și vizitat. Am găsit un orășel  în straie de sărbătoare, cu o arhitectură îngrijită și-un centru cochet. Punctul principal de atracție îl reprezintă Catedrala Sf. Elisabeta, impozanța aceasta a rezistat perioadei comuniste și umple acum centrul orașelului de farmec.

8. Harleem. Unii spun despre acest orășel ca ar fi sora mai mică a Amsterdamului. Străbatut în lung și-n Lat de canale, Harleem-ul pare un orășel liniștit, ocolit de problemele cotidiene. O vizită în Harleem poate începe chiar de la gară, care este adapostită de-o cladire Art Nouveau din lemn lustruit și cu picturi pe faianță. Piața centrală din Harleem îți dezvaluie cel mai bine spiritul artistic și boem al orașului.

9.Cesky Krumlov, orășelul șerpuit de ape, din Cehia și-a păstrat aerul medieval mai bine ca oricare  alt loc din Boemia. Fiecare alee și colțisor ascuns reprezintă o invitație pentru a explora. Deasupra orașului se înaltă Castelul, de unde privești în jos spre șerpuirea de ape ce se amestecă cu străzile și casele în stil renascentist.

10.Rovinji. Micuțul orășel croat, ce  pare răsărit din mare, se înalță pe o colină, fiind dominat de turla Bisericii Sf. Eufemia. Străduțele înguste urcă până pe colină, coboară mai apoi scufundându-și treptele în mare. Orașul ăsta miroase a vară, nici nu mi-l pot imagina în alt anotimp.

Pur și simplu Austria… fără Booking, rezervări sau GPS

          Toamna e-aproape, iar pe mine m-apucă dorul de-un drum lung cu mașina, fără țintă, fără un traseu, fără cazare stabilită de acasă! Să mă opresc doar unde-mi place, necondiționată de bilete achiziționate din timp, să pot să-mi schimb traseul oricând și să am senzația că pot ajunge oriunde!  Și dorul ăsta de duca al meu nu se lasă până nu mă vede plecată undeva!

Acum 2 ani, spre sfârșit de august mă măcina un dor din ăsta, nu aveam bilete cumpărate, nu știam unde vreau să merg, știam doar că vreau să plec…vreo 3 zile m-am lăsat măcinată de dor, a patra am cedat tentației și-am plecat…spre vama Nădlac  pentru început. În drum spre Nădlac am dezbătut îndelung…unde să fie prima noapte de cazare, am ales Wachau, Valea Dunării, aproape de graniţa cu Ungaria. Am ajuns la apus, într-o zonă de poveste. Imediat ce am părăsit autostrada, drumul a început să șerpuiască printre dealuri acoperite de podgorii, din loc în loc Dunărea ne ţinea companie, iar soarele nu se grăbea să se ascundă după dealuri,ba dimpotrivă, se juca de-a pictorul, pânză fiindu-i apa Dunării în care amesteca culorile cu atâta măiestrie…Nu ne-am grăbit nici noi să căutăm cazare, am oprit în Krems, apoi în Durnstein, uitând ca prin minune de oboseală. Târziu, când soarele dispăruse demult de pe cer, am început să nu mai căutam turle de biserici sau stradute ascunse şi să ne orientăm după plăcuţe cu zimmer frei. Am înteles repede ca-n Durnstein nu vom avea succes, si ne-am continuat drumul spre Weissenkirchen, un orăşel vechi, parcă sculptat în piatră cenuşie, inconjurat de podgorii verzi. La ora la care am ajuns noi, parea nelocuit, mai degrabă părea un platou de filmare al unei pelicule de demult, iar actorii erau în pauză. Am bătut la ultima uşă care avea o plăcută cu atat de căutatul zimmer frei, ne-a răspuns o bătranică uscăţivă îmbrăcată în negru şi nici acum nu ştiu cum de ne-am înţeles cu ea, 2 camere, o noapte, 40 de euro, am înţeles doar frustuk, fiindcă pe mine asta mă interesa cand am plecat de-acasa, să nu raman cumva nemancata.

Inainte de somn, am mai făcut o plimbare prin orasul pustiu, un amestec de straniu si frumos… majoritatea restaurantelor se aflau la subsol  unde palpaiau lumini rosiatice si cativa turisti mai goleau la ora aia ultima halba de bere! Am mancat si am golit si noi  o halba de bere, ceva cu amestec de grau rosu, stiu că au trecut 2 ani de-atunci , dar băieţii mai pomenesc încă cu nostalgie de berea rosiatică servită de-o hangiţă nu foarte frumoasa! Drumul înapoi spre casa bătranei noastre gazde a fost ciudat, berea roşiatică, orasul gri cu nume de biserica, linistea din jur, ne-au facut să fabulăm…de ce este orasul pustiu, de ce este bătrana îndoliată…am decis că este văduva, apoi ne-am băgat liniştiti la somn. Dimineaţa soţul presupusei văduve, ne-a bătut în geam să ne învite la micul dejun, bătrâna croseta pe un scaun inalt din lemn, iar în mijlocul bucătăriei mobilată tradiţional, cu perdele albe croşetate la geamurile mari şi luminoase, trona o masa rotundă, cam de opt persoane, incărcată cu mâncare cat pentru doisprezece…noi eram patru şi nu foarte înfometati, am ales o chiflă în formă de inimioară, am uns-o cu unt si dulceata de caise şi am inteles ca o sa am o vacantă minunata…

M-as intoarce la batrana  din Weissenkirchen doar pentru acel mic dejun linistit si minunat, pentru senzatia aia de bine din acel septembrie însorit…si desi, de fiecare data cand am mai trecut prin Austria am plecat de acasa cu gandul ca-i vom face o vizită, pana acum nu am reusit. Weissenkirchen îşi schimbă faţa dimineaţa, pare tot un platou de filmare, dar de data aceasta actorii sunt la locurile lor…Ne-am cocoţat pe-un deal, si-am mancat struguri direct din vie, părea  ceva firesc si nimeni nu s-a aratat deranjat, era o proprietate privata, dar turiştii erau bineveniti.

Durnstein

Durnstein

Durnstein

 

Weissenkirchen

Weissenkirchen

Weissenkirchen

 

Weissenkirchen

Spitz

     Drumul nostru a continuat spre Melk, abatia din Melk este patrimoniu UNESCO si este renumită pentru biblioteca sa, avand  un număr impresionant de manuscrise, Umberto Eco s-a documentat aici, pentru romanul sau, Numele Trandafirului si cum a fost unul dintre romanele ce mi-au fascinat adolescenta, trebuia sa fac un popas.

     Manastirea galbena, impunatoare, cocotata pe dealul de deasupra orasului Melk, atrage zilnic un numar impresionant de turisti. Dupa vizita la Melk, ne-am continuat drumul spre Linz, unde am facut un popas de doar 2 ore, am mancat si ne-am plimbat cu trenuletul prin oras, fiindca ne grabeam spre Salzburg, unde bineînţeles înainte de-a ne bucura de vizita în oraşul lui Mozart trebuia sa gasim cazare! Si odata cu cautarea cazarii a început aventura…trebuie sa specific ca nu suntem prieteni cu GPS-ul, am plecat în Praga şi Istanbul doar cu harta, am facut mii de Km prin Europa fara sa apelam vreodata la GPS, mi se pare ca harta are un farmec aparte şi cred ca as fi pierdut multe ‘aventuri” daca apelam la GPS, probabil as fi „salvat” multe ore dar cand esti in vacanta la ce bun sa mai masori timpul?

     Despre avantajele si dezavantajele hartii, o sa vorbesc alta data, cum spuneam harta are farmecul ei, asta in cazul in care detii una, fiindca cu Salzburg, omisesem sa ne luam harta…

         Centrul orasului Salzburg este strabatut de raul Salzach, doar cateva poduri pot fi traversate cu masina, iar stradutele sunt foarte înguste, aglomerate şi pline de sensuri unice, asta nu ar fi fost o problema daca primele 20 de hoteluri la care am oprit, ar fi avut macar o camera libera…dar nu, Salzburgul este plin de turisti bine organizati, care isi stabilesc itinerariul din timp…iar cei ca noi, trebuie sa „munceasca” din greu pentru un loc de cazare, intr-un final am renuntat la masina, si am batut orasul în lung si-n lat, băieţii intrau intr-un hotel, eu şi prietena mea în altul, de fiecare data ne întalneam în strada, la un moment dat baietii ies razand dar şi fugind dintr-un hotel, vestea buna, aveau camere, vestea proasta, era plin de gay…vestea şi mai proastă, ei nu au vrut sub nicio formă să ne cazăm acolo…la miezul nopţii am gasit într-un hotel, un apartament liber, am dat cei 140 de euro fara sa ne intereseze cum arata, nu ne imaginam ca dam 140 de euro pe o camera cu 2 paturi…Am ras în noaptea aia în Salzburg, cat pentru multe nopti, am cautat, am gasit, am trecut peste oboseala, am traversat Salzach-ul de 20 de ori, cu masina sau pe jos,  am ignorat-o pe receptioniera acra care ne-a întors spatele cand a aflat ca suntem din Romania, iar dimineaţa ne-am răzbunat cerand porţie dublă la micul dejun. Daca aventura noastra din miez de noapte a avut si momente mai tensionate, am uitat definitiv de ele, dimineaţa, cand ne-am început plimbarea prin oraş.

Din punctul meu de vedere Salzburg ocupa un loc aparte pe harta Europei, poate fiindca aici s-a nascut Mozart, poate fiindca este asezat într-o zona de o frumusete aparte, strajuit de munţi, strabatut de Salzach, oraşul asta te îndeamnă să-l vizitezi în pasi de dans, poate un vals în gradinile Mirabell, pline de culoare, un tango senzual pe dealurile cetatii si orice dans iti dictează inima pe straduţele din centru. Cumpăra-ti si-o vioara colorata, plina cu bomboane din marţipan, şi daca nu vrei s-o împarţi cu nimeni mananc-o pe malul Salzach-ului, la un picnic. Salzburg este unul dintre cele mai vizitate orase din Austria bucurandu-se de o atmosfera vibranta si cosmopolita. Centrul vechi al orasului este dominat de fortareata Hohensalzburg, simbol al puterii care a modelat atat de mult istoria orasului.

Melk

Melk

Catedrala din Linz

 

Catedrala din Linz

Salzburg

Salzburg

 

Salzburg

Casa in care s-a nascut Mozart, Salzburg

Domul din Salzburg

 

Interiorul bisericii St. Peter, Salzburg

Festung Hohensalzburg, Castelul din Salzburg

Salzburg, vedere de la castel

 

Salzburg

Gradinile Mirabell, Salzburg

Gradinile Mirabell, Salzburg

 

Gradinile Mirabell, Salzburg

Mozart

       Am parasit seara Salzburgul, entuziasmata ca dupa un dans facut într-o sala de bal, pe muzica lui Mozart. Ne-am continuat drumul în linişte, cautand cazare în zona Hallein, munti, pajisti verzi, exact peisajul din Alpi pe care mi-l imaginam, am batut la cateva usi, nestiind ca placutele de la intrarea pe fiecare straduta indicau numele familiei care locuieste acolo si nu existenta unei pensiuni, ne minunam de ce nu ne primesc, desi sunt goale, si fara sa vrem am gandit-o iar pe-aia cu „fiindca suntem romani”…:-) </p> Ne-am incercat norocul si in Germania, in apropiere de granita, dar intr-un final ne-am cazat in apropiere de Hallein, destinatia noastra din ziua urmatoare. Hallein este o mina de sare, aflata cam la 10 Km de Salzburg…la intrarea in mina primesti un echipament special, ce te face sa semeni cu un miner, lucru care pe noi ne-a distrat teribil, apoi esti imbarcat intr-un trenulet care te duce in inima muntilor, pare mai mult o joaca de copil, la un moment dat coborarea intre doua nivele ale minei se face pe niste tobogane de lemn destul de lungi, odata ce ai coborat vrei sa urci din nou, pentru a mai cobori odata, iar ghizii ingaduitori te lasa…turul minei continua cu o plimbare cu barca pe un lac subteran, apoi treci granita in Germania…tot in subteran, am traversat de multe ori fasii de pamant ce delimiteaza tari, dar de data asta mi s-a parut foarte interesant. Vizita la Hallein a fost ca o joaca, m-am bucurat asemeni unui copil de plimbarea cu trenuletul, de  tobogane, si am iesit dupa cele 2-3 ore petrecute in mina, plina de energie! Vizita noastra in „tinutul sarii” a continuat cu o oprire neprogramata la Burg Hohenwerfen. Ne-a atras atentia, cocotat ca orice castel ce se respecta pe varf de munte, am decis ca merita o oprire, macar pentru a vedea de sus privelistea. Am urcat cu funicularul, castelul are o curte interioara foarte mare si in orice colt te-ai afla ai o priveliste extraordinara asupra vaii ce-l inconjoara. De sus, Salzach-ul pare atat de linistit, nici urma de învolburare…asta este si starea de spirit cu care ramai in urma acestei vizite…

Granita dintre Austria si Germania, mina din Hallein

„Minerii” din Hallein

Castelul Hohenwerfen

 

Raul Salzach

Alpii vazuti din Castelul Hohenwerfen

Alpii vazuti din Castelul Hohenwerfen

       „Neprogramata” a fost intreaga noastra vizita in Austria, cu o singura exceptie, Hallstatt, oraselul de pe coperta ghidului Aquilla 95, imaginea de pe coperta ghidului cu Austria a fost decisiva in alegerea noastra de a vizita aceasta parte de lume. Ne-a convins o poza, si chiar daca ne asteptam ca Hallstatt-ul sa nu ne ofere mai mult de-o imagine, am decis ca trebuie vazut! Hallstatt-ul este o adevarata bijuterie, situat pe malul lacului cu acelasi nume şi inconjurat de munti…ei si? Multe orase beneficiază de un astfel de amplasament,  dar Hallsttat-ul este cu totul deosebit. Intregul orasel este dominat de turla bisericii din centru, casele in culori pastelate, înghesuite, una langa alta, nu-si anuleaza din frumusete, ba dimpotriva…Pare ca s-a dus o lupta intre munte si mare, intr-un final acestea lasand locul unei fasii inguste de pamant, unde oamenii au inghesuit case, si le-au infrumusetat , fiindca fiecare casa de aici are ferestrele incarcate de flori. Am luat un vaporas, pentru a avea cea mai buna imagine asupra orasului, am facut poze in dreapta si-n stanga, ne inselasem, Hallstatt-ul nu înseamna doar o imagine frumoasa…poti sa faci cu el un intreg album. Chinezii s-au îndragostit de acest orasel, de care multi dintre noi nici nu au auzit… l-au reprodus in totalitate la ei acasa…casa cu casa, straduta cu straduta, Hallstatt-ul are acum o clona in China. Oricat de experti in a copia tot sunt chinezii, nu au reusit totusi sa reproduca lacul si muntii din jur…M-am indrăgostit si eu de Hallsttat, nu am reusit însa sa iau acasa nici măcar o macheta a lui, am plecat însă cu un întreg album de poze, cel putin la fel de reusite ca cea de pe coperta ghidului.

     In Hallstatt exista un osuar, aici sunt depozitate oasele din cimitir, pentru a face loc altora…stiu, suna putin ciudat, iar craniile sunt pictate cu grija si au scris pe ele numele celui caruia au apartinut.

Hallstatt, ca pe coperta ghidului

Lacul Hallstatt

Hallstatt

 

Hallstatt

Castel pe malul lacului Hallstatt

Hallstatt

 

Hallstatt

Biserica din Hallstatt

Osuarul, Hallstatt

 

Hangare pentru barci, Hallstatt

Hallstatt

Plimbare cu vaporasul, Hallstatt

 

Hallstatt

Piata centrala, Hallstatt

            Odata ce am rezolvat misterul plăcutelor cu adrese, şi am inţeles că nu indicau pensiuni, partea cu cazarea a devenit mai uşoară, intr-una din seri ne-am cazat in zona lacului Gossau See, iar urmatoarea pe malul lacului Mondsee. Zona Salzkammergut este impanzită de lacuri, de peisaje superbe şi nu de puţine ori am vrut să ne oprim pentru mai mult timp intr-un loc…Ne-am continuat calatoria de fiecare dată, si in 10 zile, cat a durat vacanta noastra ne-am cazat de fiecare data in alt loc! Am facut si am desfacut la bagaje, am îndesat in porbagaj până am învatat ca nu au loc decat asezate într-o anumită ordine si nu am obosit deloc…in fiecare dimineata o luam de la capat…Intr-una din dimineti am renuntat insa la masina, am lasat bagajele bine inghesuite in portbagaj, am inchiriat biciclete si am plecat din Strobl spre St. Wolfgang… Situat bineinteles pe malul lacului cu acelasi nume, Wolfgang a fost  cu adevarat o surpriza, oraselul cu case pictate si trasuri, are un aer aristocratic. Fiecare casa are alt aspect, una mai frumoasa ca alta, mai colorata, mai discreta sau mai iesita in evidenta, fiecare casa din St. Wolfgang are cu siguranta o poveste a ei…frumoasa. Din St Wolfgang am luat o mocanita spre varful Schafberg…..si din pufait in pufait, din poza in poza, trenul cu aburi ne-a dus la 1785 m. De aici, de deasupra lumii, ai o priveliste unica asupra salbei de rauri din Salzkammergut

Strobl

Strobl

Casa pictata, St. Wolfgang

 

Wolfgangsee

St. Wolfgang

St. Wolfgang

 

St. Wolfgang

spre Schafberg

Vedere de pe Schafberg, 1785 m

 

Vedere de pe Schafberg

Vedere de pe Schafberg

Gosausee

 

Gosau

Gosausee

Gosausee

          Desi in tara era un septembrie ploios, noi am avut 9 zile cu soare, in a 10-a zi, poate ca sa nu ne pară rău ca plecăm acasă, vremea s-a stricat si acolo. Am facut o ultima oprire in Mondsee  pentru a vizita biserica in care s-a filmat nunta din Sunetul Muzicii si hotarata sa revad filmul odată întoarsa în tara,  am făcut cale întoarsă.

     Pentru mine, vacanta ideală de toamnă, seamănă cu asta, pe care tocmai mi-am reamintit-o, drumuri lungi, bagaje, surprize, natura, dar si orasele mici, spectaculoase. O vacanta fără prea multe planuri, fără Booking, Gps, rezervări…pentru unii poate părea plină de dezavantaje, pentru mine rămâne o vacanţă plină de amintiri.

Mondsee

Gosausee

Weissenkirchen

Gosausee

Catedrala din Mondsee

Mondsee

De ce Romania?

     Am răscolit Europa în căutare de frumos, l-am găsit de fiecare dată şi l-am adus acasă, sub formă de amintiri, în bagaje încărcate cu speranţe de mai bine. Am bătut drumuri lungi, prin ţări străine , în căutare de obiective turistice, mi-am dat coate la cozi interminabile să văd Notre Dame-ul sau Palatul Dogilor, să-mi pun o dorinţă la Fontana Di Trevi sau să fac o poză la Schonbrunn.           M-am întors de fiecare dată acasă convinsă că trăiesc într-o lume frumoasă şi hotărâtă ca într-o zi însumând toate plecările mele să pot spune că am făcut turul lumii. Am schimbat planuri, ori trasee, am mâzgălit hărţi, dar de fiecare dată un lucru a rămas acelaşi: turul lumii mele începe de fiecare dată cu România. Nu, pe măsură ce-am văzut mai multe, România nu a scăzut în ochii mei, nu s-a urâţit, nu s-a micşorat, nu şi-a pierdut din valoare, ba dimpotrivă. Citesc des despre ‘România urâtă’, fără drumuri, fără servicii, plină de mizerie, dar, surprinzător, de fiecare dată când plec să caut ‘România frumoasă’, o găsesc.

    Azi , o să scriu de spre România, convinsă fiind că-n weekend-ul acesta prelungit şi de sărbătoare, mulţi români au plecat să caute România frumoasă.

   Cred, cu tărie, că oriunde te-ai afla în România, eşti la o oră distanţă de un loc frumos, asta în cazul în care nu te afli deja intr-unul.

   Fiecare îşi defineşte ‘frumosul’ în felul lui, pentru unii, frumos înseamnă distracţie, viaţă de noapte şi plaje de fiţe, iar litoralul românesc pare că este specializat în asta., deşi are încă şi oaze de linişte.

      Pentru alţii, frumos înseamnă natură, cu peisaje pure încă nealterate, un alt capitol la care România este pe plus. O să dau  doar câteva exemple, apoi o să las pozele să spună mai multe decat pot spune eu:

– O plimbare cu vaporaşul pe canalele Deltei Dunării cred că poate convinge pe oricine că România are încă resurse nebănuite de frumos.

 

 

 

– Un drum de munte, poate Transalpina sau Transfăgărăşan , dacă vrei să fii la înălţime, poate răsfăţa obiectivul aparatului de fotografiat oricând.

 

 

 

        România este presărată de lacuri, mai tulburi sau mai limpezi, adânci sau întinse şi liniştite, unele au amenajate plaje, altele te îmbie doar să le admiri frumuseţea. Lacul Rosu, de exemplu, aflat în apropiere de Cheile Bicazului, este unul din locurile mele preferate de relaxare, lacul cu cioturi, cum îi mai zic eu, oglindeste în el piscuri de munte, are reflexe ruginii, care toamna, accentuate de ruginiul copacilor te fac să vrei să nu mai pleci de-acolo.

 

 

 

       Dacă vrei să gaseşti România pitorească, atunci caut-o negreşit la sate, frumoasa Bucovină ascunde sate cu peisaje autentice româneşti, case de ţară cu muşcate roşii la geam, grădini îngrijite pline de flori, la tot pasul întâlneşti hanuri primitoare, cu mâncare din belşug. Iar Bucovina este patria mânăstirilor, este o altă lume, unde te poţi reculege, linişti, întoarce în timp, fiindcă în goana asta nebună după orice, avem atâta nevoie să ne regăsim. Satul transilvănean cucereşte deja călători străini, un alt fel de arhitectură, alt fel de oameni, dar aceeleaşi peisaje frumoase, de data aceasta presărate din loc în loc cu biserici fortificate. Despre ce înseamna pentru mine satul românesc, am scris cu drag şi dor aici https://turdelume.wordpress.com/2011/04/05/amintiri-de-acasa/

 

 

 

     Pentru doritorii de  city-break Sibiul, Braşovul, Sighişoara, Timişoara, Clujul, aşteaptă să fie redescoperite. Nu avem foarte multe oraşe cu centre istorice mari, dar măcar acestea merită văzute. În plus zonele din jurul oraşeor oferă întotdeauna surprize, o cetate cocoţată pe un vărf de deal, un conac, ce-asteaptă să-ti spună o poveste, un castel din alte timpuri, ce-şi deschide porţile pentru turişti.

                   România este o ţară frumoasă, locuită de oameni frumoşi…restul sunt poveşti.

 

 

 

 

 

 

 

Vacanţă la Castel-Ten Berghe

     De când mă ştiu, m-au fermecat castelele, cu istoriile lor pline de mister, cu aspectul lor enigmatic.Am vizitat toate castelele ce mi-au ieşit în cale în călătoriile mele, fascinată de frumuseţea si eleganţa lor, de poveştile din spatele zidurilor!

     Mi-au plăcut dintotdeauna întoarcerile în timp  si nu de puţine ori mi-am imaginat cum ar fi fost dacă m-aş fi născut în alte vremuri! Nu mi-am imaginat însă niciodată că intr-o zi, o să pot nu doar să vizitez, ci să-mi petrec o mini-vacanţă intr-un astfel de loc. Ten Berghe, a aparut întamplător, când căutam cazare, pe Booking pentru Bruges. Iniţial nu am îndrăznit să mă uit la preţ, imaginându-mi că astfel de bucurii nu le sunt permise muritorilor de rând! Cand Booking mi-a afişat preţul pe noapte aproximativ 100 euro, primul gând a fost ‘este bântuit’, dar nu mă puteam lăsa intimidată de o fantomă aşa că am făcut imediat rezervarea!

    La 2 km de Bruges, la capătul unei alei lungi, străjuite de copaci bătrâni, asa cum îi stă bine unui domeniu ce se respectă, se află Castelul Ten Berghe! Pe măsură ce mă apropiam de castel mi se făcea teamă, dacă este în paragină, dacă este bântuit, dacă este o înşelătorie…Odată ajunsă la castel, emoţiile şi temerile mi-au fost spulberate, Ten Berghe îşi oglindea turnurile în lacul ce-l împrejmuieşte aşteptându-şi oaspeţii! Intrarea în castel se face pe un pod de piatră, castelul datează din sec XII şi a aparţinut ducelui Van Caloen, a fost renovat în 1880, iar astăzi îşi aşteaptă vizitatorii într-un decor plin de farmec, cu portrete, tapiţerii şi mobilier vechi! Am fost cazată într-un apartament care ocupa un întreg etaj şi avea ieşire în unul din turnuri, în cameră aveam exact cum îmi dorisem pat cu baldachin! Decorul era exact aşa cum îmi doream, dotările erau însă unele moderne care să-ţi asigure tot confortul. Portretele celor care-au locuit de-a lungul vremii la Ten Berghe se regăsesc în întreg castelul, stând parcă de pază ca vreun turist prea curios să nu pătrundă adevăruri demult ascunse! Portretele astea, aşezate peste tot ii dau o notă de mister, dar pe mine m-au făcut să mă gândesc încă odată la fantome! Nu,nu am întâlnit nicio fantomă la Ten Berghe, deşi ne-am retras în cameră noaptea târziu, pe holurile semi întunecate, dar şi pe scara albă de marmură, domnea liniştea. Dacă există fantome la Ten Berghe, acestea, ca şi personalul de aici îşi respectă oaspeţii!

 

 

 

 

        Din păcate, în toamna anului 2013, Ten Berghe şi-a închis porţile pentru vizitatori. Nu ştiu dacă pentru totdeauna, nu ştiu din ce motive, poate din cauza unei fantome mai răutacioase, sau poate din cauza oamenilor! Sper să se redeschidă curân, dar până atunci sunt alte astfel de locuri care-şi aşteaptă oaspeţii:

 

        În Polonia, de exemplu, o noapte la Zamek Reszel Kreativ Hotel, perioada 1-2 septembrie 2014, costă pe Booking 296 RON, iar „hotelul” arată cam aşa:

       Iar în frumoasa Toscana, ce-ţi poţi dori mai mult decât o cazare la Castello Santa Cristina, preţ pe Booking, în aceeaşi perioadă pentru cameră dublă 621 RON         Închei cu o ultimă recomandare, desi lista este foarte lungă, Chateau de la Bourdaisiere, Franţa,aceeaşi perioadă, 461 RON, camera dublă.

Parga, Grecia

           Grecia, este preferata de multi români, ca destinatie de vara. Ne-au cucerit grecii, cu amabilitatea lor, cu plaje însorite dar mai ales  cu oferte ultra all inclusiv către vacante perfecte! Pe mine, Grecia nu m-a convins până anul acesta, nu sunt adepta all inclusiv-ului, iar la plajă mă plictisesc dacă stau mai mult de două zile, asa că vacanţa mea perfectă trebuie să fie presărată cu drumuri lungi, cu peisaje frumoase, dar si cu orăşele pline de viaţă. Un astfel de drum lung, având în dreapta marea si in stânga muntele, m-a purtat în vara aceasta pe coasta Ionică. Destinaţia…necunoscută, căutam un loc frumos, cu farmec, cu viaţă, unde să nu ne plictisim! Şi aşa a  apărut Parga, prima întrebare a fost ‘Sigur suntem încă în Grecia, sigur nu am ajuns printr-o întâmplare fericită în Italia?’, fiindcă Parga are aspectul dar şi aerul unui orăşel de coastă italian.

        Case colorate, cocotate pe stanci, stradute înguste urcă şi coboară printre ele, iar de jos îţi zâmbeşte marea de-un albastru curat! De pe faleză, eram încurcată, nu stiam ce să fotografiez mai repede, casele colorate, aşezate în stup, cu cetatea de deasupra, sau marea, perfectă, senină, cu-o mică insuliţă pe care se află o biserică albă?           Pe malul mării, înşirate una lângă alta, tavernele tradiţionale îşi aşteaptă clienţii pofticioşi. Am ales o tavernă drăguţă, cu feţe de masă în pătrăţele şi cu o privelişte superbă, puţin către oraş, puţin către mare, fiindcă încă nu mă puteam hotărî ce-mi place mai mult la Parga! Atmosfera relaxată, priveliştea de vis şi mancarea delicioasă, recomandă locul de la sine!          Imediat ce m-am dezlipit de priveliştea de pe faleză  am început să urc strădutele în trepte către cetate, un singur lucru nu mi-a plăcut în Parga, tarabele în exces, fiecare casă are la parter magazine cu suveniruri, prea încărcate, prea aglomerate, nu poti surprinde o poza cu o stradă fără să-ţi fie stricată de o haină atârnată în faţa unui magazin, cred că este specific întregii Grecii acest lucru fiindcă pe întreaga coastă ionică, dar şi în Atena am întâlnit această situaţie.

         Odată ajunsă la cetate mi-a trecut supărarea pe tarabele grecilor, fiindcă priveliştea de sus te lasă fără cuvinte.

       Nu pot spune prea multe despre Parga, doar că mi-a plăcut, are ceva din farmecul Italiei, dar şi ceva din liniştea Greciei. Este romantică, relaxată si plină de soare. Are o plajă frumoasă, este aproape de Corfu dar şi de Lefkada iar preţurile atât la cazare cât şi în restaurante sunt mult sub preţurile la care mă aşteptam pentru un astfel de loc!

 

 

 

Amsterdam şi câteva impresii din Cartierul Roşu

        Am ales să vizitez Amsterdamul cu gândul la canale frumoase şerpuind printre case colorate cu frontoane înalţate în soare. Nu am decis să vizitez Amsterdamul, nici pentru cartierul roşu, nici pentru la fel de celebrele cofee shop-uri. Am plecat spre  Amsterdam, la inceput de mai gandindu-mă la lalele galbene, mori de vânt, biciclete, bărcuţe colorate şi plimbări lungi pe canale! Lale am gasit la Keukenhof (la doar cativa km. de Amsterdam, mai multe, mai frumoase şi mai colorate decât mă aşteptam, morile de vant le-am zarit doar pe geam, pe campurile verzi, pătate cu canale albastre, din preajma Amsterdamului. În schimb Amsterdamul mi-a oferit mai mult de-atat, m-a bucurat, m-a surprins, m-a facut să râd cu pofta, fară a apela la celebrele ‘ciupercuţe’, dar m-a şi tulburat.
      „Veneţia Nordului” nu m-a dus deloc cu gândul la Veneţia, are canale, bărci şi poduri, dar cu totul altă arhitectură, alt aer,  Amsterdamul simte şi trăieşte intr-un mod unic şi personal.  Herengracht, Prinsengracht, and Keizersgracht, sunt cele mai importante 3 canale ale orasului, in ele se oglindesc la apus case inalte, pline de culoare, case cu ferestre mari si luminoase, (nu am vazut case cu ferestre mai mari, si am aflat că sunt asa fiindca au scarile foarte înguste şi olandezii obisnuiau sa-şi bage mobila în casă, pe geam, tragând-o cu scripeţi speciali).  După ce părăseşti unul din marile canale nu faci decât sa-ţi pierzi paşii de-a lungul altor canale, mai micuţe, dar din punctul meu de vedere şi mai frumoase. Amsterdamul are aproape 100 km de canale, lungi, şerpuite, străbătute continuu de bărcuţe, fotografiate permanent de turişti neobosiţi.
Bicicletele, gonesc tot timpul printre turişti şi maşini respectand reguli rutiere, dar şi reguli de bun simt, altele poposesc doar pe trotuare, sau pe malurile canalelor, unele nici nu au lacăte, toate au în schimb coşuleţe în care localnicii îşi poartă bagaje, copii, animale de companie.

 

 

 

       La lăsarea serii am descoperit cu surprindere un altfel de Amsterdam, aceleaşi canale luminate, aceeaşi turişti neobositi, la fel de multe biciclete, dar viaţa de noapte aduce ceva nou, ceva ce nu am mai întâlnit în niciun oraş! Luminile roşii, despre care citisem, auzisem, despre care îmi vorbise fiecare prieten, care fusese sau nu în Amsterdam, cand auzise unde îmi petrec vacanţa. Carţierul felinarelor rosii, are mai degrabă neoane roşii, care luminează vitrine, vitrine cu femei, albe, negre, grase, slabe, blonde, brune, toate naţiile, fiindcă cea mai veche meserie din lume este şi foarte răspândită. Papuşi vii ce-şi aşteaptă cumpărătorul, îşi negociază preţul, te invită să testezi marfa. Nu te aştepta să gaseşti acolo doar fotomodele, unele par păpuşi de plastic, date cu ulei şi îmbrăcate în lenjerie albă,care contrastează cu pielea bronzată! Altele, în schimb, au muuulte kg în plus, celulită din belşug şi par mai degrabă puse acolo în glumă, dar cum gusturile nu se discută, cei mai mulţi ‘clienţi’ i-am vazut admirand şi intrând intr-o astfel de ‘vitrină’ în care se afla o tipă ce „umplea” ,la propriu, toată vitrina. Si pentru ca surprinderea mea să fie şi mai mare, acest cartier se află de jur împrejurul bisericii Oudekerk, din turnul căreia poţi surprinde poze cu vitrinele! Fotografiatul este interzis pe aceste străzi, fetele sunt păzite în permanenţă, din umbră. Şi, aşa m-am surprins, în Amsterdam, unde se spune că totul este legal, încercând să fac singurul lucru, care mi-era interzis. În zadar am bătut tot cartierul cu aparatul foto deschis, gata să surprind o poză cu vitrinele, în zadar am încercat să urc în turnul de la Oudekerk, se renova şi nu l-am putut vizita. Asa că am părăsit cartierul roşu doar cu un magnet care să-mi amintească de el şi cu multe întrebări! În faţa vitrinelor respective parcă mi-era ruşine să le privesc pe fetele alea în ochi, mi-era ruşine fiindcă mă gandeam că ele s-ar simţi jenate de privirea mea indiscretă, de goliciunea lor, de meseria lor. Ele nu păreau nici ruşinate, nici triste, aruncau priviri îndrăzneţe bărbaţilor, si-şi vedeau de viaţa lor, unele vorbeau la telefon, poate cu părinţi aflaţi în alte colţuri de lume, cărora le spuneau că sunt bine, altele se coafau în asteptarea unui client generos! Nu am putut să nu mă gândesc ce este dincolo de masca pe care o afişează, ce este în sufletul lor, care sunt motivele care le-a adus acolo, câte dintre ele erau oare romance, care se laudă cu o meserie respectabilă în ţară, sau care trimit bani de întreţinere familiei sărace de acasă? Am încercat să nu judec, să nu răd şi să nu jignesc cu privirea mea prea curioasă, cred că este greu să-ţi asumi o astfel de meserie, chiar şi doar în faţa unor străini.
        Amsterdamul este un oraş liber, poate cel mai liber dintre oraşele pe care le-am vizitat până acum, este aşa fiindcă este locuit de oameni fără prejudecăţi, care-şi văd de vieţile lor fără să le pese prea mult că la primul colţ cineva îşi îneacă tristeţile într-o sticlă de alcool, sau la prima cafenea altcineva îşi fabrică vise de fum, dându-şi ultimii bani pe un joint. Amsterdamul este un oraş relaxat, fiindcă atunci cand scapi de prejudecăţi si te eliberezi de teamă, vine relaxarea. În baruri, vezi localnici liniştiţi care inainte de-a ajunge acasă de la job, savurează un pahar de vin si mai stau la o vorbă, pe geamurile mari, neacoperite de perdele sau draperii, le poti privi în case, sunt tot un fel de vitrine, dar de data aceasta catre o altfel de viaţă.
Aşadar, dacă ajungi în Amsterdam am câteva recomandări:
-Nu ocoli canalele mici, fiindcă sunt cel puţin la fel de frumoase ca cele mari,
-Opreşte-te în piaţa de flori, găseşti cele mai multe suveniruri,
-Vizitează câteva muzee, Amsterdamul are 42 de muzee şi galerii de artă,
-Încearcă mâncarea indoneziană,dar degustă şi un hering,
-Opreşte-te la o cafenea din Piaţa Dam,
-Dacă vrei un joint, fă-o aici, dacă tot este legal
-Plimbă-te pe străduţele cu felinare, nu judeca prea mult ce vezi şi dacă reuşeşti să faci o poză, o vreau şi eu:-)

 

 

Viaţa are gust…uneori de creveţi, alteori de musaca :-))

M-as muta in Belgia, doar pentru a savura în fiecare zi o portie mare de scoici in vin alb, sau de ce nu in usturoi, insotite bineînteles de o porţie la fel de mare de cartofi prajiti. Iar daca as locui în Italia, primul an as manca numai pizza napoletana, cu ansoa, rosii uscate si busuioc, immm, nici in cehia nu as duce-o rau savurand porc pe varză si găluşte, pana cand fierea mea ar spune stop, iar eu ascultand-o m-as muta în Grecia, unde pe malul marii as savura o salată greceasca, dar si o portie de branză feta la grătar…fie si o musaca, să nu se supere primitorii greci că plec de la ei cu burta goală. Si daca m-as intoarce în ţară într-o mică vacanţă, apoi aş petrece-o în Delta Dunării, unde m-as hrănii cu crap la protap, garnisit cu roşii uscate, si tot felul de mancaruri delicioase al caror nume nu-l mai stiu, si fie… dac-as mai avea puţin timp, poate as da o fugă pana-n frumoasa Bucovină, doar cat să gust o ciorbă radauţeană. Apoi as da o fugă pana-n Istanbul, si-as manca scrumbii la grătar, cum am mancat acum cativa ani pe malul Bosforului.

Ilot Sacre,Bruxells, Scoici in vin alb

Napoli, Pizza cu ansoa

Istanbul,scrumbii la gratar

Praga, porc pe varza

Delta Dunarii

Delta Dunarii

Atena, musaca

 

Nu, nu sunt la cură de slăbire si visez cu ochii deschişi la tot felul de bunătăţi. Pur si simplu m-am gandit azi la cât de tare mi-au schimbat călătoriile gusturile culinare. Până acum cativa ani intreg universul meu culinar se limita la şniţele cu cartofi prăjiti. Prima plecare din ţară a fost în Tunisia, aproape c-am făcut foamea, brick-ul fiind singurul care a ajuns la înălţimea pretenţiilor mele culinare! Cred ca as privi cu alti ochi acum cus cus-ul cu peşte, la care atunci nici nu m-am uitat. Tot acum ceva ani am refuzat să mănânc o porţie de creveti (prawns) fiindca erau prea mari:-), si am dat cu migală la la o parte din farfurie fiecare bucăţică de sparanghel. Apoi am hotărât sa încerc, să degust în fiecare plecare mancarea specifică locului, am suficient timp în ţară să mănânc şniţele! Si am constat cu uimire că nu doar mancarea de la mama de-acasă are gust. Că au şi străinii mamele lor care gătesc lafel de bine ca ale noastre:-). Acum înainte de fiecare călătorie, mă documentez şi despre mâncarea specifică locului, asa am mancat ţipar în Bruges, pierogi în Polonia, hering crud într-o piaţă din Amsterdam, cârnat Thuringian (câhh, cred că a fost singurul care nu mi-a plăcut) în Germania, pasticcio în Grecia si-un minunat saltimbocca alla romana in Italia. Gustatul, degustatul, a devenit una dintre marile plăceri ale călătoriilor mele! Obişnuiesc să spun că fiecare loc are farmecul lui, dar nu este doar atat, fiecare loc are gustul lui…mai aromat, mai dulce, mai sărat, niciodată amar. Si viaţa are gust cand călătoreşti

Tunisia, cus cus

Atena, Pasticcio

Bruges, Anguile au vert

Ghent,bouillabaisse

Germania, carnat thuringer

Abia aştept următoarea călătorie, oare ce gust va avea?

Zece motive pentru care iubesc Italia+zece poze

 

1. Pentru  ca…Florenţa. 

2. Pentru că la o terasa mică în Napoli, am mancat cea mai bună pizza cu anşoa din lume.

Doar anşoa, pizza am mancat-o inainte sa-i fac poză.

3.Pentru că am aruncat o monedă in Fontana Di Trevi…si da, dorinţa mi s-a indeplinit.

4.Fiindca in Piata Navona, un artist stradal, mi-a facut in 15 minute un portret pentru o viaţă.

5.Fiindcă în Veneţia un gondolier a cantat „O sole mio”, parca numai pentru noi.

 

6. Fiindca intr-un februarie friguros, am intrat pe podul Sant Angelo plângând si am iesit râzând.

7.Fiindcă de pe un acoperis alb,din Amalfi am ascultat Laura Pausini, am vazut cel mai frumos apus si am inteles ca soarele apune, doar pentru a rasari din nou.

 

8. Pentru că intotdeauna ‘La vitta e bella’ după un pahar de limoncello:-)).

9.Fiindcă am urcat 500 de trepte in Dom, si mai apoi am invatat că în viaţă treptele trebuiesc urcate pe rând, nu trebuie sărită niciuna.

10. Fiindcă am înţeles că oriunde m-aş afla în lumea asta, nu trebuie sa-mi fie ruşine că sunt din România, italienii sunt mândrii de ţara lor, eu de ce nu as fi cu a mea?

 

 

 

Cracovia-un curcubeu si zambete sub soare

Cracovia, plus un curcubeu…

Sunt drumuri la capatul carora te asteapta tot drumuri, sunt drumuri frumoase, care te fac sa visezi si sa vrei sa nu te opresti, dar sunt drumuri, calatorule, la capatul carora te asteapta colturi surprinzatoare de lume, locuri in care parca ai poposi pentru o vacanta doua, sa poate pentru o viata… Un astfel de drum mi-a purtat pasii in vara spre Cracovia, un drum insorit, serpuit printre podgorii aurii si campuri mov. Cracovia a fost o surpriza, am descoperit un oras in sarbatoare, un oras vesel ce se lasa scaldat de razele soarelui si nu lancezeste niciodata!  Un oras luminos si vesel, plin de culori, cu un centru plin de viata…un oras care nu doarme niciodata fiind oricand pregatit sa te surprinda! Am strabatut Cracovia la pas de la poarta Florianska pana dincolo de Wawel si pasi mei l-ar mai strabate inca, fara sa obosesca, fara sa se opreasca…fiindca Cracovia iti zabeste la fiecare ora.  Intr-o dupa amiaza torida de vara Cracovia se scalda in razele soarelui, in piata mare apa tasneste din furtune lasate acolo special pentru amuzamentul turistilor, la randul lor  copii si porumbei se scalda in apa din fantani bucurandu-se de racoarea binecuvantata a apei. Si cerul ne zambeste trimitand un curcubeu sa ne coloreze ziua! 

Pierogi

La apus, soarele rasfata zidurile caramizii, umpland orasul de caldura si culoare, e momentul perfect sa savurezi o portie mare de pierogi, un fel de coltunasi, umpluti cu carne, ciuperci sau chiar varza murata. Este momentul perfect si pentru fotografiat, fiindca totul este, la ora apusului, invaluit intr-o lumina blanda, calda, de poveste, este ora la care parca orasul se intoarce in timp…iar calestile trase de armasari mari negrii, si sunetul clopotului din Catedrala Sf. Maria sunt de acolo, dintr-o poveste dedemult. Orasul pare din trecut,  doar turistii din el, cu aparate foto cu obiective telescopice, par din viitor, prezentul nici nu-l simti in Cracovia, doar savurezi clipa…

Iar dupa lasarea intunericului, orasul cere iar sa fie strabatut la pas, de data aceasta, piata Mariacki, pare neincapatoare, turisti si localnici, deopotriva ies sa se bucure de viata de noapte, si Cracovia nu duce lipsa de asa ceva. Un oras surprinzator, cu un centru relativ micut, dar care nu duce lipsa de obiective turistice, in care cu siguranta isi gaseste locul si un turist boem, dar si unul in cautare de distractii si viata de noapte!

Mi-a placut Cracovia pentru ca e colorat, pentru ca e vechi si nou in acelasi timp, pentru ca are o viata de noapte , care lipseste multor orase mult mai renumite, pentru ca are acel ceva, sau doar pentru ca l-am gasit plin de curcubee…

 

Toate drumurile duc la Roma?

Roma, „cetatea eterna” , oras plin de istorie, despre care s-au scris atatea, despre care se spune chiar ca ar fi unul dintre cele mai frumoase orase din lume…in filme, in carti, Roma e doar una si ce-as mai putea spune eu despre Roma? Incerc sa-mi adun gandurile de ceva vreme…dar se pare ca nu am reusit sa descopar farmecul acestui oras! As putea vorbi de fiecare obiectiv in parte, dar Roma ca ansamblu nu m-a cucerit!  M-a surprins cu Fontana di Trevi careia i-am impartasit o dorinta, si i-am lasat ca tribut un banut,aruncat peste umar, asa cum spune legenda. Cea mai vestita fantana din lume isi merita cu siguranta notorietatea! Am intrat tacuta in misteriosul Panteon, ramas intact peste veacuri, ne vorbeste si-acum de perioada de glorie a imperiului roman! Am inaintat spre Piata Navona, piata ovala si plina de viata, unde pictori de ocazie la tot pasul asteapta sa-ti faca portretul, plina de terase si cafenele, agiatata, te opreste in loc pentru a-i admira fantanile! Are un aer total diferit de Piata Trevi, unde toata lumea se concentreaza asupra obiectivului principal!  Coloseumul ar fi trebuit sa ma lase fara cuvinte si probabil asa s-ar fi intamplat daca ar fi fost primul de acest gen vazut,  vazusem insa inainte mult mai putin celebru coloseum de la El Djem, al doilea ca marime, dar care mie mi-a placut mult mai mult! Faptul ca e plasat in  mijlocul unei aglomeratii urbane frapeaza  dar asta nu ii pune in valoare maretia! Langa Coloseum Arcul lui Constantin, o alta marturie a trecutului triumfal al Romei, tocmai bun de pozat si trecut mai departe…Am ajuns smerita la Vatican, micutul stat plin de viata si de turisti e poate prea comercial, nu mai e loc de liniste, nici de rugaciune, e turistic in adevaratul sens al cuvantului, da, m-a impresionat Bazilica San Pietro, dar m-a dezamagit faptul ca pe cupola, printre cei 12 apostoli regasesti magazine de suveniruri si bauturi dar si locuri amenajate pentru fumat, poate prea mult pentru mine crescuta intr-o tara unde la biserica mergi cu capul acoperit si plecat, poate prea occidental sau poate-s eu ”prea de la tara”.

       Ce mi-a placut mult in Roma?  Micutul Trastevere, situat dincolo de Tibru.  Aici am regasit acea parte a Romei pe care o cautam, o atmosfera familiara, mancare buna, agitatie, voie buna, turisti relaxati,turisti indragostiti,…de viata, de Roma sau de un el/ea aflat in alt capat de lume! Aici am regasit Roma din filme, cu romantismul ei, cu senzatia ca destinul iti poate aduce ceva bun la orice pas… Poate ca mi-as fi petrecut restul vacantei aici, si de ce nu toata viata…:-) dar nefiind convinsa ca „toate drumurile duc la Roma” a trebuit sa profit de zilele ramase pentru a vizita toate obiectivele…si am facut cale intoarsa peste Tibru,de data aceasta pe frumosul pod strajuit de ingeri.  Am vizitat si restul obiectivelor, am batut stradute pas cu pas, cautand acel ceva care sa ma faca sa ma indragostesc de Roma, am gasit pe alocuri…poate a fost de vina acel februarie prea friguros, care m-a obligat sa renunt la esarfa in buline pentru un fular gros si la celebra gellato pentru un capucino fierbinte, poate a cantarit si faptul ca nu am avut cea mai potrivita cazare, si am vazut din Roma mai mult decat imi doream..In schimb, m-am bucurat de orice pauza a calatoriei mele, fiindca orice oprire intr-un bistro, la o terasa sau o taverna a fost o desfatare…fiindca Italia, in general si  Roma in particular m-au cucerit definitiv prin gusturi. Din acest punct de vedere pot sa spun ca am plecat indragostita de la Roma si cred ca daca celebrul film ‘Mananca, roagate, iubeste’ s-ar fi filmat exclusiv in Roma, s-ar fi numit „mananca’ si mai putin roagate si iubeste:-).

Nu am vizitat Roma cu ochii unui turist, pornit la drum cu harta si ghid, nu am cautat istorie, monumente, opere de arta, fiindca din astea are din plin, am cautat farmecul unui oras care are de toate,  amestecul de vechi si nou, de trecut si prezent, am cautat cel mai frumos oras din lume si nu l-am gasit…nu in ochii mei, dar cu siguranta in ochii altcuiva Roma poate fi cel mai frumos oras din lume!